Moda câinelui mort atârnat la gât sub formă de diamant a apărut şi în România. Pentru 5.000 de euro, oamenii pot comanda o astfel de bijuterie confecţionată din rămăşiţele animalului de companie iubit.
Românii au început să poarte diamante confecţionate din rămăşiţele propriilor animale de companie. Furnizorul acestor podoabe este chiar patronul singurului cimitir pentru animale din ţara noastră, care ne spune că, în străinătate, transformarea câinilor în diamante şi chiar a oamenilor decedaţi este ceva normal. “Sunt diamante veritabile care se fabrică pe baza unei tehnologii patentate de zeci de ani de ruşi, preluată de americani, prin care se accelerează procesele naturale. Diamantele personalizate pe care le facem noi sunt realizate din cenuşa sau părul unui animal de companie. Noi facem o primă prelucrare aici, în ţară, după care pleacă în străinătate, unde se fac analizele chimice, se fac prelucrările, creşterea diamantului, apoi tăierea şi şlefuirea lui. Perioada de realizare a unui astfel de diamant este de şase până la opt luni de zile. În natură, un diamant se formează în sute de ani. Noi facem prelevarea, incinerarea şi obţinerea cenuşii la calitatea solicitată, transportul la firmele care le pot produce şi de acolo durează până creşte şi iese diamantul. Calitatea, tipul şi dimensiunea diamantului se stabilesc la cererea clientului. În funcţie de calitatea cenuşii care se obţine de la noi, că se fac nişte analize, i se confirmă clientului dacă se poate obţine un diamant la cerinţele lui sau mai slab. Este vorba despre extragerea carbonului din câine, pentru că procesul tehnologic este acelaşi. Preţul unui diamant pleacă de la 2.000-3.000 de euro şi ajunge la 5.000-6.000 de euro”, ne-a declarat Laurenţiu Neghină, patronul cimitirului de animale.
Oferta firmei pentru diamantele personalizate din animalele de companie cuprinde atât pietrele preţ