Am trăit, alături de colegii mei, momente în care ne-am adus învinuiri, explicații, scuze, gânduri bune și rele. Amalgam de stări, de la enervare maximă la încercare de stăpânire, care îți consumă toată energia. Și am pus capăt acestor stări sau momente mai slăbiți, privindu-ne cu încrâncenare, pe sub sprâncene, chiar dacă fiecare dintre noi avea partea sa de dreptate.
Dezbaterea, de obicei, duce la un rezultat bun. De data aceasta ne-a slăbit și fiecare dintre noi se întreabă cu siguranță dacă a avut dreptate.
Trecând peste aceste momente de încrâncenare, am realizat că am obosit, motoarele fiind turate la maximum. Cui folosește această stare?
Am ajuns să trăim doar senzații tari și lucruri complicate în viața de zi cu zi. Și bineînțeles, în aceste puține momente de liniște, nu pot să nu mă întreb: până unde oare fuga și nebunia asta înconjurătoare?
Nu știu dacă Cioran avea dreptate când afirma ideea că munca în exces diminuează personalitatea umană. Cu siguranță însă că timpul în care îți dorești să adresezi întrebări, să gândești, să te plimbi, să petreci cu prietenii sau cu persoana iubită nu mai există. Iar viața se transformă într-o rutină obositoare.
Și mai tragic este că uităm să apreciem clipa și că micile bucurii nu ne mai mângâie sufletul. Undeva, cândva, pe drumul nostru, am uitat să zâmbim și, de atunci, timpul se răzbună pe noi. A devenit rece, urâcios și mult prea scurt pentru a ne învăța că trebuie să-l apreciem și să-l trăim.
Am trăit, alături de colegii mei, momente în care ne-am adus învinuiri, explicații, scuze, gânduri bune și rele. Amalgam de stări, de la enervare maximă la încercare de stăpânire, care îți consumă toată energia. Și am pus capăt acestor stări sau momente mai slăbiți, privindu-ne cu încrâncenare, pe sub sprâncene, chiar dacă fiecare dintre noi avea partea sa de dreptate.
Dezbaterea
