Fotoliul de primar al celui mai mare oraş american, New York, deţinut timp de 12 ani de magnatul Michael Bloomberg, a fost ocupat de Bill de Blasio, primul democrat după 1989. Noul venit, fost consilier local şi fost şef al campaniei lui Hillary Clinton, a promis scăderea diferenţelor sociale într-o metropolă care are circa 400.000 de milionari şi cel mai mare număr de miliardari din lume, în timp ce 21% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei
Italiano-americanul, în vârstă de 52 de ani, căsătorit cu o afro-americană, a câştigat detaşat peste 70% din voturile exprimate în faţa contracandidatului său Joe Lhota, conform rezultatelor parţiale, după o campanie în care a insistat asupra familiei sale multiculturale.
Împotriva inegalităţilor
Înconjurat de soţie şi cei doi copii metişi, Blasio le-a mulţumind susţinătorilor săi, subliniind că „newyorkezii au cerut sus şi tare o nouă conducere a oraşului, uniţi de ideea că niciun newyorkez nu trebuie să fie lăsat pe marginea drumului”. Acesta a adăugat că „lupta împotriva inegalităţilor nu este uşoară, nu a fost niciodată. Problemele nu vor fi rezolvate într-o zi”. Cel mai mare oraş american are de şase ori mai mulţi alegători democraţi decât republicani, dar nu a mai ales un primar democrat în ultimii 25 de ani. După Giuliani şi Bloomberg, Bill de Blasio s-a declarat un "progresist şi mândru de acest lucru", apărător al claselor medii, familiilor şi minorităţilor. Acesta a denunţat zilnic inegalităţile din oraş şi s-a angajat să construiască 20.000 de locuinţe sociale, să apere spitalele de cartier şi să-l schimbe pe şeful poliţiei, din cauza practicii mult criticate a percheziţionării corporale a pietonilor, majoritatea tineri de culoare şi hispanici. În plus, acesta vrea să-i taxeze mai mult pe newyorkezii bogaţi, pentru a finanţa grădiniţe pentru toţi copiii care au peste patru ani.
Exemplu pe