IAȘI. Poliţiştii rutieri din Iaşi au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, dar şi pentru depistarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.
Cu această ocazie, au fost aplicate 54 de amenzi, în valoare totală de 8.960 de lei, fiind reținute și opt permise de conducere. Poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, al Serviciului Rutier, au acţionat pe tronsoanele de drumuri de pe raza de competenţă, ocazie cu care, în Leţcani, l-au depistat pe Marian S. (24 de ani), din municipiul Paşcani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 194 km/h, control radar, pe un sector de drum cu limita de 100 km/h. Bărbatul a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 zile.
Totodată, a fost depistată Aurelia U. (29 de ani), din municipiul Roman, județul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe şoseaua Moara de Foc, iar, la o trecere pentru pietoni, nu a acordat prioritate unui ieșean angajat regulamentar in traversarea străzii. Femeia a fost amendată cu 320 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării pentru o perioadă de 30 de zile.
IAȘI. Poliţiştii rutieri din Iaşi au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, dar şi pentru depistarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.
Cu această ocazie, au fost aplicate 54 de amenzi, în valoare totală de 8.960 de lei, fiind reținute și opt permise de conducere. Poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, al Serviciului Rutier, au acţionat pe tronsoanele de drumuri de pe raza de competenţă, ocazie cu care, în Leţcani, l-au depistat pe Marian S. (24 de ani), din municipiul Paşcani, în timp ce conducea un autoturism cu vite