Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PSD Tamara Ciofu s-a �nt�lnit cu prim-vicepreședintele Parlamentului Suediei pentru a dezbate probleme de interes social și economic pentru Rom�nia

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

În perioada 27-29 octombrie a.c., deputatul PSD Tamara Ciofu s-a întâlnit cu o delegație parlamentară din Suedia condusă de prim-vicepreședintele Parlamentului suedez, doamna Sussane Eberstein pentru a dezbate o serie de probleme de interes social și economic pentru România. În cadrul acestei întâlniri membrii delegației din Suedia și-au exprimat sprijinul pentru integrarea României în spațiul Schengen și s-au arătat interesați să colaboreze cu autoritățile din România pentru a dezvolta relațiile economice care s-au concretizat în prima parte a acestui an prin înfiinţarea Camerei de Comerţ Româno- Suedeze.    “Apreciez faptul că din anul 2007, autoritățile din Suedia au deschis piața muncii și pentru români, iar în prezent comunitatea românească din această țară este de peste 30.000 de persoane. În același timp, le-am propus membrilor delegației parlamentare suedeze să susțină și să promoveze dezvoltarea de investiții ale companiilor din Suedia în țara noastră “, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru drepturile omului, Tamara Ciofu. În ceea ce privește cooperarea în domeniul social, parlamentarii din Suedia și-au expimat deschiderea pentru realizarea de programe comune între autoritățile dintre cele două țări pentru integrarea cetățenilor de etnie romă în sistemul educațional și susținerea acestora pentru a  participa la piața muncii. “Consider că incluziunea socială trebuie să înceapă de acasă, de la  comunităţile locale. Am convenit cu  parlamentarii din Suedia să promovăm strategii și programe comune în vederea integrării în sistemul educațional și pe piața muncii a persoanelor de etnie romă precum și a categoriilor sociale vulnerabile“ , a completat vicepreședintele PSD Botoșani.  

Autori: a.b.

În perioada 27-29 octombrie a.c., deputatul PSD Tamara Ciofu s-a întâlnit cu o delegație parlamentară din Suedia condusă de prim-vicepreședintele P

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 52 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 55 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°