Aveau deja patru copii. Georgiana, venită pe lume în urmă cu două luni, era prea mult pentru ei. Este cazul unei familii din localitatea Moreni, judeţul Dâmboviţa, care a decis să scape de al cincilea copil, dar, în acelaşi timp, să câştige şi nişte bani de pe urma lui. Aşa că i-au găsit cumpărător.
Totul a pornit la Spitalul Judeţean din Târgovişte, unde câţiva reporteri au încercat să vadă dacă pot cumpăra un bebeluş. Au cerut ajutorul asistentelor şi au avut noroc.
Angajatele şi-au adus aminte de soţii Georgescu, din Moreni, care au adus pe lume o fetiţă, în urmă cu doar două luni. Ele auziseră că micuţa nu era dorită, mai ales că mai avea patru frăţiori acasă.
Când a venit cu banii, părinţii i-au înmânat-o pe Georgiana
Aşa că i-au îndrumat pe cumpărători la casa familiei Georgescu. Aici au cunoscut-o pe Georgiana. O fetiţă firavă, subnutrită, care era lăsată să se hrănească singură, în pat, cu biberonul sprijinit de o pătură. „Nici măcar nu m-am obişnuit cu ea. Dacă îmi daţi 2.000 de lei, o puteţi lua. Nu vă cer marea cu sarea", a spus Ionuţ, tatăl micuţei.
Reporterii au anunţat însă poliţia, iar cei doi soţi au fost prinşi în flagrant când au făcut „tranzacţia". Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate, dar riscă 15 ani de închisoare pentru trafic de minori.
Cumpărătoarea a mers mai întâi la locuinţa familiei,să vadă bebeluşul
Protecţia Copilului le-a luat şi ceilalţi patru copilaşi din sânul „familiei". Ei vor fi plasaţi în regim de urgenţă la acelaşi asistent maternal pentru a nu fi despărţiţi. Georgiana e în prezent la spitalul din Moreni, deoarece suferă de subnutriţie, dar va fi preluată de Protecţia Copilului. Între timp a început ancheta şi la Spitalul din Târgovişte pentru a afla care dintre asistente a oferit detalii pentru cumpărarea bebeluşului.
Click