Scris de Leo Sfara - Ex-utistul Ignea a pecetluit soarta meciului, în care elevii lui Trică au evoluat foarte slab.
Slatina. UTA a început speriată meciul de la Slatina cu FC Olt și ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. După ocazii semnate Ciobanu, Huțanu și Ivănică, a venit minutul 23, când Faye l-a faultat în careu pe Ciobanu, iar arbitrul Botescu a dictat penalty. A executat și marcat fostul utist, Alin Ignea (foto): 1-0. După gol, cei de la UTA au ieșit, încet, încet, la joc, dar marile ocazii le-au aparținut tot amfitrionilor, care au ratat incredibil în min. 37, când Ivănică a șutat în bară, mingea i-a revenit lui Ciobanu, care – de la câțiva metri – a tras în portarul Lăzăreanu.
După odihnă, arădenii au dat impresia că pot mai mult, Sălăjan a ajuns târziu la o centrate a lui Zanardini și l-a faulat pe portarul Bugiu, pentru ca imediat, acesta să respingă în corner un șut-centrare a lui G. Neagu. A fost un simplu „foc de paie”, căci gazdele au avut o mare șansă de a se desprinde, după ce mingea a circulat pe traseul Cuedan – Anghelina – Bancu, aceasta a ajuns la Vâlcică, care a ratat de la doar trei metri. Angheliana a scuturat și el bara, cu un șut de la 35 de metri și era evident că UTA este în corzi. Din păcate, elevii lui Eugen Trică nu s-au dezmeticit nici după cele două ocazii ale gazdelor, care au jucat apoi economicos, la rezultat și au ținut echipa arădeană departe de poarte la Bugiu. Marile ocazii au lipsit de le cele două porți, doar pe final meciul a fost mai animat, atunci când Popescu a avut oportunitatea de a egala, dar mingea șutată de acesta, din lovitură liberă, s-a oprit în brațele portarului advers. Dar, până la urmă nu s-a mai întâmplat nimic și scorul a rămas același din min. 23, adică 1-0 pentru FC Olt.FC Olt – UTA 1-0 (1-0)
Stadion 1 Mai, teren bun, timp ploios, spectatori 500. A marcat: Ignea – penalty, min. 23 @N