Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramele celor care au rămas fără averile depuse în casetele de valori de la bănci

Publicat in Ora de Timis, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Doi dintre cei care au rămas fără bunurile din casetele de valori de la bănci au făcut mărturii la România TV. Unul dintre ei a povestit că a suferit un şoc când şi-a găsit cutia goală. Păgubiţii sunt revoltaţi de reacţia angajaţilor din bănci după reclamarea furturilor şi de faptul că niciun făptaş nu a fost prins.

“Am văzut că nu mai sunt banii, am căzut în genunchi, mi-a curs sânge pe nas. Am spus să cheme poliţia că mi-au furat banii. A venit o directoare şi a dat telefon la 112 şi a spus daţi excrocul acesta afară”, a povestit Nicolae Cantemir.

Nicolae Cantemir susţine că a pus în cutia de valori 62.000 euro, aproape 80.000 de dolari, 30.000 lei, două ceasuri de firmă şi trei seturi de pietre preţioase şi diamante.

Acelaşi şoc l-a avut şi avocatul George Moloman, care, în urmă cu un an, s-a trezit fără cele patru lingouri de aur pe care le pusese la păstrare într-o cutie de valori. Omul susţine că există semne de întrebare asupra cheilor acestor cutii.

“Toată lumea îşi pune întrebarea dacă ai avut sau nu lingourile, dar nimeni nu îşi pune problema cum se poate sustrage. De ce am convingerea că se sustrage cu foarte mare uşurinţă. În momentul în care cineva vine şi ia o casetă şi nu se schimbă cheia. Acea cheie poate fi copiată de cel care vine după tine sau cel care a avut-o înainte”, a declarat avocatul.

Un specialist în securitate mecanică a declarat că aceste cutii de valori nu sunt cu nimic mai sigure decât seifurile în care se păstreză banii.

“Aceste casete nu au niciun filtru de securitate. Aceste cutii sunt închise în tezaure care sunt similare ale celor de numerar”, spune Bogdan Antonescu , preşedintele Asociaţiei de Securitate Mecanică.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Doi dintre cei care au rămas fără bunurile din casetele de valori de la bănci au făcut mărturii la România TV. Unul dintre ei a povestit că a sufe

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°