Săptămâna trecută am primit pe email-ul redacției de la un cititor fidel (are trei abonamente, să fie sigur că primește revista) fotografia asta. Imaginea, surprinsă în Timișoara, demonstrează clar că România e pe drumul cel bun în ce privește combaterea rasismului. Nu ne acuză Europa că nu ne purtăm cum se cuvine cu țiganii?
Ei bine, iată un cetățean care se luptă cu stereotipurile și discriminarea. Mai mult decât atât, nu îi este teamă s-o arate. Mă gândesc că vecinii săi ar putea să fie foarte nemulțumiți de decizia luată. Mentalitățile se schimbă greu, iar mulții cetățeni strâmbă din nas când aud de vecini țigani. Le e teamă că sar gardul să le fure din casă, să pună manele, să nu miroasă urât ș.a.m.d. Și în mod cert nu are vecini țigani, că altfel nu punea mesajul respectiv. Unul dintre vecini ar fi putut să se simtă lezat și să sară cu toporul la el (la anunț, evident). Colac peste pupăză, cred sincer că omul trebuie felicitat. Și, vorba aia, azi în Timișoara, mâine în toată țara, mă aștept ca și alți români curajoși să-i urmeze exemplul. De pildă, suntem asaltați de anunțuri la saloane de masaj erotic. Cum ar suna: salon masaj erotic, fete frumoase, una, două sau mai multe finalizări. Acceptăm chiar și țigani. Sau: Doamnă în vârstă, studii superioare, intelectuală, aspect fizic plăcut caut domn în vederea căsătoriei. Chiar și țigan. Rog seriozitate; Firmă de transport, angajăm șoferi de TIR cu experiență, cunoscători de limba germană. Chiar și țigani.
Pasul firesc este ca-n viitorul apropiat să vedem astfel de anunțuri și pentru alte categorii discriminate precum gheii și lesbienele. Mai ales lesbienele. Să mai zică Lumea că românii sunt intoleranți.
comentariu
Săptămâna trecută am primit pe email-ul redacției de la un cititor fidel (are trei abonamente, să fie sigur că primește revista) fotografia asta. Imaginea, surprinsă în Timișoa