Preşedintele filialei Microsoft din Spania, Maria Garana, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru un post TV spaniol, că Real Madrid negociază un parteneriat cu compania IT, prin care aceasta să-şi alăture numele de cel al Stadionului Santiago Bernabeu, informează marca.com.
Preşedintele Realului, Florentino Perez, a anunţat, luna trecută, că există posibilitatea ca Stadionul Santiago Bernabeu să-şi prelungescă numele printr-un contract de sponsorizare, mai multe societăţi fiind interesate de o astfel de înţelegere.
Marca scrie că, odată confirmate negocierile dintre Real şi Microsoft, un acord este foarte aproape de a fi încheiat. Preşedintele filialei Microsoft din Spania, Maria Garana, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru un post TV spaniol, că Real Madrid negociază un parteneriat cu compania IT, prin care aceasta să-şi alăture numele de cel al Stadionului Santiago Bernabeu, informează marca.com.
Preşedintele Realului, Florentino Perez, a anunţat, luna trecută, că există posibilitatea ca Stadionul Santiago Bernabeu să-şi prelungescă numele printr-un contract de sponsorizare, mai multe societăţi fiind interesate de o astfel de înţelegere.
Marca scrie că, odată confirmate negocierile dintre Real şi Microsoft, un acord este foarte aproape de a fi încheiat.