Firmele de pompe funebre organizează înmormântări cu cheltuiala în rate. În unele cazuri, pompele funebre recuperează cu greu sumele datorate de clienţi.
Pierderea unei fiinţe dragi înseamnă lacrimi, suspine şi regrete, dar şi mulţi bani cheltuiţi la acest moment de trecere. Pentru ca înmormântarea să fie “ca la carte”, mulţi dintre cei rămaşi în viaţă, ca semn de respect faţă de cel trecut la veşnicie, nu se uită la bani. Cinci firme specializate din Roman, ce intermediază legătura dintre domiciliul defunctului şi cel de veci, sunt gata, la orice oră, să preia comenzile. Ofertele sunt diversificate, în funcţie de cât de larg este buzunarul urmaşilor celui decedat.
Preţul unui sicriu, de exemplu, începe de la 300 de lei. Poate ajunge până la 4.000 de lei dacă este din mahon, iar accesoriile sunt de cea mai bună calitate.
Firmele de pompe funebre pot face toată treaba: de la obţinerea certificatului de deces, la achiziţia de articole funerare, de la transport, la parastas.
Dacă defunctul a trecut la cele veşnice în altă ţară, firma de pompe funebre se ocupă de toate. “Am diversificat serviciile noastre şi pentru extern. Ne ocupăm de tot ce ţine de repatrierea celui decedat. Dacă acesta este adus din Italia, de exemplu, atunci toată cheltuiala se ridică la 1.000 – 1.500 de euro. În acest preţ intră sicriul de zinc, eliberarea certificatului de deces, a paşaportului mortuar, precum şi transportul în ţară”, spune Cătălin Aniculăesei, administratorul SC Dan & Cătălin SRL din Roman.
Pentru urmaşii care nu dispun de un buget prea mare, firmele de pompe funebre sunt dispuse să presteze servicii în rate. “Suntem de şapte ani pe piaţă şi oamenii au căpătat încredere, pentru că i-am tratat cu seriozitate şi prin oferte pentru toate buzunarele. Sunt situaţii în care familiile nu dispun de suficienţi bani pentru o înmormântare şi atunci le venim în a