Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a făcut apel la parlamentarii liberali să semneze, "dacă mai există luciditate în rândul lor", moţiunea simplă pe care o va depune PDL privind situaţia economiei naţionale, transformând-o astfel într-o moţiune de cenzură în urma căreia poate cădea Guvernul.
Andreea Paul a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că dacă mai există "luciditate" în rândul membrilor PNL după ultimele declaraţii ale liderului partidului, Crin Antonescu, legate de cota unică, aceştia vor semna moţiunea PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"PDL a anunţat că va depune o moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe tema situaţiei economice a României, pentru că opoziţia nu are numărul necesar de parlamentari pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă mai există luciditate în rândul liberalilor după declaraţiile lui Antonescu şi Chiţoiu, primul admiţând că singura măsură liberală este menţinerea cotei unice, adică nu au făcut nimic în plus, respectiv că românul cu venit mediu plăteşte în plus pentru un stat neperformant începând cu 2014, chem aceşti liberali, dacă există, să semneze moţiunea simplă a PDL. Şi atunci o putem depune ca moţiune de cenzură şi Guvernul Ponta pică", a spus Paul.
Andreea Paul a participat, miercuri, la Cluj-Napoca, la şedinţa Comisiei de Buget - Finanţe din Camera Deputaţilor care a avut loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), urmată de o întâlnire cu mediul de afaceri clujean.
PDL va depune săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă privind situaţia economiei naţionale, anunţa, luni, deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.
"Considerăm că se impune o discuţie serioadă în Parlament pe probleme foarte importante, şi anume situaţia economică, golul imens în buget şi situaţia locurilor de muncă. T