● Cu ajutor nerambursabil de la stat
Tinerii întreprinzători buzoieni au înfiinţat până la finele lunii septembrie 231 de firme (SRL-D), din care mai funcţionează 230, doar una fiind radiată din Registrul Comerţului. În plus, la Buzău, alte 19 firme sunt în curs de înfiinţare, arată datele remise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Firmele au fost înfiinţate în cadrul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, lansat în 2011, prin care debutanţii în afaceri beneficiază, printre altele, de finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro.
De la lansarea programului până la finele lunii septembrie, cele mai multe firme au fost înfiinţate în judeţul Cluj (1.267 SRL-D), Bucureştiul fiind pe locul doi cu 1.091 de firme. După numărul de întreprinderi de debutanţi urmează, potrivit ONRC, Timiş (669), Braşov (405), Maramureş (403) şi Galaţi (391). În Vaslui (44), Călăraşi (44) şi Ialomiţa (53) au fost înfiinţate cele mai puţine firme de către tineri. La Buzău, tinerii întreprinzători au înfiinţat 231 de firme.
Pentru a putea beneficia de alocaţia financiară nerambursabilă de la stat, societatea trebuie să fie înfiinţată de un întreprinzător debutant de până în 35 de ani, ca asociat unic, sau de cel mult cinci întreprinzători debutanţi asociaţi.
De asemenea, beneficiarii trebuie să angajeze, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă şi să menţină în activitate cel puţin 2 salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi să reinvestească, anual, cel puţin 50 la sută din profitul realizat în anul fiscal precedent.
Alte facilităţi de care pot beneficia tinerii în cadrul programului sunt garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, pentru creditele con- tractat