Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul contribuabililor din Sectorul 3 care pot plăti impozitele prin ghiseul.ro s-a dublat în trei luni

Publicat in Curierul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Numărul de contribuabili din Sectorul 3 care pot plăti taxele şi impozitele locale online cu cardul prin www.ghiseul.ro s-a dublat în doar trei luni, la peste 10.000 de persoane, datorită unei ample campanii derulate de Primăria Sectorului 3 prin Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL). Sub sloganul "Activează-ţi contul pe ghiseul.ro şi ai numai de câştigat", Primăria Sectorului 3 prin Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, cu sprijinul Visa Europe şi Banca Transilvania, desfăşoară în perioada 1 august - 31 decembrie 2013 o amplă campanie de informare şi promovare a plăţilor cu cardul prin www.ghiseul.ro, pentru a susţine înregistrarea contribuabililor pe această platformă.

Aproape 5.400 de contribuabili din Sectorul 3 au venit la sediile DITL şi au ridicat datele de acces (utilizator şi parolă) pentru www.ghiseul.ro în primele trei luni de desfăşurare a campaniei. Dintre aceştia, peste 1.500 de persoane şi-au activat deja contul de utilizator prin schimbarea parolei iniţiale, iar aproape trei sferturi dintre acestea au vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani.

"Dorim să mulţumim contribuabililor din Sectorul 3 care şi-au ridicat datele de acces pentru ghiseul.ro. Ne-am dorit ca prin această campanie să sprijinim înregistrarea contribuabililor în platforma ghiseul.ro, iar răspunsul acestora nu a întârziat să apară. Mai mult, am observat că aproape 40% din totalul plăţilor online din această perioadă au fost realizate de persoane nou înregistrate în sistem. Adică aceste persoane au venit la sediile DITL, dar au preferat să plătească online cu cardul fără comision întrucât au înţeles beneficiile oferite de ghiseul.ro: siguranţă, rapiditate, confort", a declarat Iulian Ilie, director Direcţia de Taxe şi Impozite Sector 3.

Principalul avantaj al plăţii impozitelor şi taxelor locale online cu cardul prin ghiseul.ro este faptul că tranzacţiile pot avea

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 52 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°