Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natalia Mateuţ, inculpată în dosarul cardurilor clonate STENOGRAME INCENDIARE

Publicat in Romania TV, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Cunoscuta asistentă a emisiunii “Răi da’ buni” a Antenei 2, Natalia Mateuț, fiica fostului dinamovist Dorin Mateuț, a fost trimisă în judecată la Oradea, alături de alte 18 persoane, într-un dosar al procurorilor DIICOT care privește un grup profilat pe skimming, fraude financiare realizate cu carduri bancare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, vedeta a ajuns inculpată la Oradea după ce a fost "dată în gât" chiar de unul dintre liderii grupării, Emil Tudor, zis Ciorbă, manager la Bamboo SA București. Din ancheta care s-a întins pe o perioadă de mai bine de doi ani, gruparea era coordonată de Emil Tudor, respectiv Leontin Niță și Gheorghiță Iancu, cei din urmă deținuți în Penitenciarul Rahova și a acționat în perioada 2010 – 2011 pe teritoriul României, Olandei și Germaniei, unde falsificau carduri bancare iar apoi efectuau tranzacții frauduloase, respective achiziții de bunuri de lux și retrageri de numerar.

Escortă la shopping

Vedeta Antenei 2 e acuzată de afacerile derulate de grupare în București și la Amsterdam, unde a și fost arestată 5 zile în aprilie 2011, fiindu-i imputat faptul că, în perioada 25 martie – 1 aprilie 2011, "a contribuit la punerea în circulație în diferite magazine de lux a mai multor carduri clonate". Nu singură, ci împreună cu Tudor cât și cu iubitul ei din acea perioadă, Valentin Petrișor, zis "Dinte", un cunoscut paparazzo din Capitală și fost fotbalist la Pandurii Târgu Jiu. Petrișor era chiar unul dintre cei care falsificau instrumentele electronice de plată. Potrivit procurorilor orădeni, rolul starletei era de a-i însoți pe Tudor și Petrișor, girându-le astfel o încredere mai mare în magazine "mai dulci", adică unde vânzătorii erau mai suspicioși cu privire la modul în care achitau contravaloarea bunurilor cumpărate.

Dependentă de cumpărături

Mai mult decât atât, zic procurorii, vedeta

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 12 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Licitaţii - 9 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 20.10.2025, ora 12.00, licitaţie deschisă cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare, pentru vânzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.r

Viitură în județul Tulcea, între localitățile Nifon și Hamcearca! Circulație restricționată pe drumul DJ 222A

Ziua Constanta acum 5 ore
În aceste momente, circulația rutieră pe drumul național DJ222A, între localitățile Nifon și Hamcearca, este restricționată ca urmare a producerii unei viituri pe carosabil. Potrivit ISU delta Tulcea, la fața locului se află Serviciul Voluntar pentr

O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala Egiptului s-a calificat miercuri la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins Djibouti cu scorul de 3-0, la Casablanca. Este pentru a patra oară în istorie când Egiptul va particip

Premierul Ilie Bolojan - „Deciziile de astăzi ale Curții Constituționale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante“

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după decizile Curții Constituționale. Premierul a menționat că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit punerea în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de st

Fără „steak” sau „burger” vegetal. Parlamentul European interzice folosirea termenilor pentru produsele fără carne

Gandul acum 6 ore
Miercuri, 8 octombrie, Parlamentul European a adoptat un text care interzice folosirea unor termeni ca „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată cu 35

Trump ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii: „Există o șansă foarte bună, negocierile decurg foarte bine”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea merge în Orientul Mijlociu la sfârșitul acestei săptămâni, adăugând că negocierile indirecte dintre Israel și Hamas sunt „foarte aproape” de un rezultat și „merg foarte bine”, potrivit The Gu

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 11 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Vioara lui Albert Einstein, vândută la licitație pentru peste 860.000 de lire sterline

Adevarul acum 5 ore
O vioară care i-a aparținut celebrului om de știință Albert Einstein a fost vândută la licitație pentru suma de 860.000 de lire sterline, potrivit BBC.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/18°