New York-ul are, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, un primar democrat. Numele său este Bill de Blasio, în vîrstă de 52 de ani, fost funcţionar şi consilier municipal, care a propus electoratului o despărţire radicală de politicile predecesorilor săi republicani.
În discursul de victorie, ţinut nu în Manhattan, cum ar fi cerut tradiţia, ci în cartierul Brooklyn, citadelă a clasei de mijloc, Bill de Blasio a trasat liniile generale ale acestei despărţiri de politica predecesorilor săi republicani.
Nu avem nici o iluzie în privinţa magnitudinii problemei cu care ne confruntăm. Reducerea inegalităţii nu este o misiune uşoară; n-a fost, şi nu va fi niciodată. Ce s-a acumulat vreme de decenii nu poate fi rezolvat peste noapte, a punctat învingătorul, care a repetat în spaniolă leitmotivul campaniei şi programului său de guvernare.
Victoria categorică a candidatului democrat o reprezintă repudierea unui program şi, poate mai important, a unui stil de guvernare care i-a facut pe mulţi să se simtă excluşi sau dispretuiţi. Pentru De Blasio au votat masiv toate cele cinci cartiere, toate rasele, şi, cu excepţii minore, toate categoriile sociale şi profesionale.
Rezultatele au confirmat şi chiar amplificat previziunile sondajelor, ceea ce a contribuit la o anume apatie, la o prezenţă electorală sub aşteptări, cam un sfert din cei 4, 3 milioane de alegători înscrişi pe listele de vot.
Al 109-lea primar al New York-ului moşteneşte un oraş divizat care a fost, vreme de două decenii, un laborator al liberalismului economic. La suprafaţă, progresul este vizibil: metropola este mai curată şi mai sigură decît oricînd, climatul antreprenorial extrem de atrăgător. Sub această poleială se ascund însă realităţi mai puţin agreabile, în primul rînd pauperizarea care afectează, în forme mai mult sau mai puţin dramatice, aproape o jumătate din populaţi
