■ Jurnalul Naţional: Vă rog să ne formulaţi o definiţie a accidentului vascular cerebral, diferită de cea gasită într-un dicţionar de specialitate, o definiţie care să rezulte din vasta dumneavoastră experienţă?
■ Prof dr Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi al Societăţii de Neurologie din România: Accidentul vascular cerebral ischemic apare atunci când din diverse cauze, o anumită zonă a creierului nu mai este irigată corespunzător cu sânge. În prima fază, care este de ordinul minutelor, celulele nervoase încearca să se adapteze la lipsa substratului energetic (oxigen , glucoza), modificându-şi metabolismul. Prelungirea perioadei de deprivare sanguină va duce la epuizarea rezervelor locale cerebrale şi ulterior la moartea celulelor nervoase. Consecinţele pot fi dramatice: handicap fizic şi/sau psihic, uneori chiar deces.
■ Am început abrupt acest interviu cu o întrebare despre AVC, deoarece este din ce în ce mai frecvent şi, mai grav, la persoane din ce în ce mai tinere ? De ce, domnule profesor ?
■ Statisticile arată că un european din trei suferă de afecţiuni neurologice: accidentul vascular cerebral, tulburările neurocognitive sau tulburări psihice – de la anxietate şi depresie, până la dependenţa de alcool şi de droguri sau psihoze.
România ocupă un loc fruntaş la capitolul accident vascular cerebral iar îngrijorător este că astfel de accidente au crescut în rândul categoriei de vârstă sub 40 de ani.
În Europa, numărul de cazuri noi la suta de mii de locuitori, în ceea ce privește bolile vasculare cerebrale, variază între 100 și 200.
De ce se ajunge aici? Alimentaţia inadecvată, lipsa de activitate fizică, alcoolul, calculatorul, pesimismul, starea conflictuală, sunt potenţiale cauze pentru o astfel de suferinţă a creierului. Există mulţi factori favorizanţi pentru