De la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor, Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Salcea-Suceava va fi închis pentru refacerea şi prelungirea pistei de aterizare-decolare.
Modernizările sunt făcute printr-un proiect cu finanţare europeană, costul fiind de 105 milioane de lei fără TVA. Lucrările, care vizează modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pregătirea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS, sunt executate de firma botoşăneană Tehnic Asist. Au început în august şi urmează să fie finalizate în februarie 2015. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a cerut, însă, constructorilor ca durata şantierului să fie redus cât mai mult posibil. „Pista va fi demolată complet împreună cu platformele adiacente, după care vor fi făcute lucrările de excavare pentru noua pistă, la o adâncime de 1,65 metri, pe o lungime de 2.460 de metri şi cu o lăţime de 45 de metri, urmând ca apoi să fie construit stratul de rezistenţă şi turnat stratul de mixtură asfaltică elastică”, a menţionat Nechifor.
De săptămâna viitoare, însă, vor fi reluate cursele Bucureşti-Suceava-Bucureşti, operate de Tarom.
De la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor, Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Salcea-Suceava va fi închis pentru refacerea şi prelungirea pistei de aterizare-decolare.
Modernizările sunt făcute printr-un proiect cu finanţare europeană, costul fiind de 105 milioane de lei fără TVA. Lucrările, care vizează modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pregătirea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS, sunt executate de firma botoşăneană Tehnic Asist. Au început în august şi urmează să fie finalizate în februarie 2015. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a cerut, însă, constructorilor ca durata şantierului s