Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat miercuri că suporterii echipei FC Universitatea Craiova vor fi lăsaţi să se manifeste, atâta timp cât o fac decent.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, 6 noiembrie, că suporterii FC UniversitateaCraiova nu au făcut o cerere legală la Primărie pentru vreun miting, însă suporterii vor fi lăsaţi să se manifeste, atâta timp cât o fac decent.
“Nu, nu am avut nici o cerere. Îi lăsăm să facă, să se desfăşoare. Păcat de ei că nu se strâng mai mult de 200 niciodată, oricât ar vrea. Am înţeles că au fost şi aseară, dar… pe Facebook sunt milioane, dar aici nu vin niciodată mai multe de 100. Oricum, este dreptul lor de a se manifesta într-un cadru legal şi, atât timp cât o fac decent. Din păcate, până acum nu s-a întâmplat nici în cadrul legal, nici în modul decent, dar este de competenţa altor organe să constate acest lucru. … Le urez mult success tuturor echipelor care joacă în alb-albastru. Tuturor echipelor craiovene care joacă cu alb-albastru, că aşa şi Chelsea joacă în alb-albastru”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.
Aceasta susţine că de patru luni populaţia Craiovei nu mai are o problemă în ceea ce priveşte echipa de fotbal Universitatea Craiova, acest lucru reieşind din sondajele de opinie realizate în oraş la cererea edilului şef.
“Cred că problema fotbalului la Craiova este rezolvată, în sensul că avem echipe, lumea are unde să meargă la meciuri, deci cred că nu mai este o problemă la nivelul percepţiei publice. De altfel, nu v-am ascuns niciodată că fac sondaje de opinie, din care reiese că problema echipei de fotbal nu mai apare într-un sondaj de patru luni, de când fac sondaje. Adică populaţia nu mai are o percepţie cum că lipseşte ceva.”, a mai adăugat edilul Băniei. Soarta stadionului, hotărâtă luni cu Dragnea
În ceea ce priveşte construcţia noului stadio