Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haiducii lui Şapte-Piei

Publicat in Academia Catavencu, joi 7 noiembrie 2013 ·

Am vrut să-i punem explicaţie foto, dar mutra asta spune mai mult decât o mie de cuvinte.

Văzând sumedenia de biruri abătute ca un potop asupra prostitului popor, am, de câteva zile, impresia că m-am întors în trecut, pe vremea coşăritului şi a fumăritului şi că românii sunt pe cale să devină „rumâni” – adică iobagii fără drepturi şi doar cu îndatoriri din Ţara Românească de acum câteva secole. În lipsă de soluţii concrete, guvernul Ponta a început să taxeze tot, la sânge: nu s-a mulţumit cu piscinele şi stâlpii, ci a trecut la următorul nivel: heleşteele şi antenele – evident, nu alea ale lui Voiculescu, ci probabil cele de telefonie mobilă sau cele cocoţate pe blocurile şi casele pulimii atotrăbdătoare.

Fiindcă sondele de ţiţei, gaze şi sare rămăseseră neimpozitate, Ponta le-a trecut şi pe-astea pe răboj. Nici coşurile de fum şi turnurile de răcire ale fabricilor n-au scăpat, nici rampele, platformele şi pistele – nu ştiu dacă şi-alea de atletism, dar dacă astea i-au scăpat premierului, îi reamintesc că ar trebui totuşi taxate, păi dă-o-n pista mă-sii de treabă, ori suntem guvernanţi, ori nu mai suntem? Se va pune bir şi pe infrastructura de drumuri, care, ca şi industria românească, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire: orice alee, stradă, drum sătesc, cărăruie prin munţi etc, cu toate accesoriile necesare – borne, marcaje, semne de circulaţie – va fi contabilizată şi impozitată fără milă. Dar aici iarăşi e o scăpare ce trebuie remediată: propun guvernului să pună românilor taxă nu doar pe stradă, ci şi pe trecut strada!

Dovedind că sunt oricând primii gata să se sacrifice, guvernanţii au impus până şi taxă pe trotuare, cu riscul ca traseiştii ajunşi în USL să fie aduşi astfel în sapă de lemn. Din lista ordonanţei de urgenţă nu lipseşte nici taxa pe ecluză şi ascensor, taxa pe jgheabul de piscicultură, cea pe lacuri de acumulare şi canale de iriga

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 26 minute
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Volodimir Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Donald TRUMP în timpul reuniunii de la Kiev

Gandul acum 31 minute
Cancelarul federal german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul polonez Donald Tusk au mers la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefoni

Cum descrie Crin Antonescu situația politica a momentului: "Două secte dezlănțuite au ocupat România electorală"

Adevarul acum 41 minute
Crin Antonescu, candidatul Puterii care nu s-a calificat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, cataloghează lupta politică dintre Nicușor Dan și George Simion drept un război al sectelor.

MApN demontează o dezinformare privind suspendarea anumitor drepturi salariale pentru militari

HotNews acum 46 minute
Ministerul Apărării Naţionale denunţă sâmbătă o postare falsă care circulă în mediul online privind suspendarea, de la 1 iunie, a anumitor drepturi salariale pentru militari, denunțând rolul acesteia „de a induce confuzie și îngrijorare în rândul pe

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum 2 ore
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 29 minute
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

VIDEO Incendiu violent, cu fum dens, la un mall din Arad. A fost emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la deșeuri menajere din curtea unui mall, aflat în renovare, în municipiul Arad. Focul a pătruns și în interiorul centrului comercial, iar la fața locului intervin numeroase echipaje de pompieri. Populația a f

Kelemen Hunor: Simion nu este nici suveranist, nici creştin, este anti-maghiar

Ziarul Financiar acum 32 minute
Kelemen Hunor îl atacă pe George Simion. Nu este nici suveranist, nici creştin, este anti-maghiar, spune liderul UDMR despre candidatul AUR calificat în finala alegerilor prezidenţiale. Kelemen Hunor îi îndemnă pe membrii comunităţii maghiare să-l v

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

4°/17°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°