Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Flavia Marcu îşi va lansa cartea şi la Arad

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Cartea „Alexandra şi cei şapte vulcani – evoluţie” de Alexandra Flavia Marcu se va lansa, sâmbătă, 9 noiembrie, ora 18, la Ceainăria Cărtureşti Arad din Atrium Mall.

Moderatorii evenimentului vor fi Paul Ionescu şi Ovidiu Cismaş. „Numai dacă faci ceea ce îţi place poţi să devii cu adevărat bun. Vei simţi că ţi-ai găsit drumul şi toate lucrurile din viaţa ta vor începe să se ordoneze. Atunci vei şti că ţi-ai descoperit vocaţia. Sper ca această carte să te îndemne să faci primul pas” , spune Alexandra.

La început au fost câţiva paşi înceţi, înceţi spre vârfuri de munte, apoi un vis „cu stil”, apoi un plan, iar acum a devenit realitate. Pentru „un pui de om din România” – Alexandra Flavia Marcu – pornit în călătoria inimii, mai devreme sau mai târziu, „Cicuitul celor şapte vulcani” devine o destinaţie inevitabilă. Echipa ei, părinţii – Dan şi Dana -, nu o antrenează să devină o profesionistă a ascensiunilor montane, ci o pregătesc pentru viaţă. Împreună, au dorit să ducă steagul oraşului şi al judeţului Hunedoara pe cei mai înalţi munţi şi aşa a început: Mont Blanc 2010, Kilimanjaro 2010, Kazbek 2011, Pico de Orizaba 2011, Elbrus 2012, Damavand 2013. Acum se pregătesc pentru o nouă expediţie, pe muntele Giluwe (4.367 metri) din Papua Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania.

Cartea este o poveste frumoasă de viaţă, o frântură din evoluţia unei familii. O familie care şi-a descoperit vocaţia şi a urmat-o. O familie care şi-a căutat visul şi l-a realizat. O familie care a învăţat să evolueze, învăţându-şi copilul să evolueze. Alexandra Flavia Marcu este elevă în clasa a zecea la cel mai bun liceu din Deva, Colegiul Naţional Decebal.

Vă mai recoamndăm: O tânără de 16 ani „îmblânzeşte“ vulcanii: Alexandra Marcu a cucerit cei mai înalţi munţi de pe patru continente

Feţe regale, în vizită la Cluj. Principele Radu î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°