Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi daca te afli pe LISTA PLOIESTENILOR care trebuie sa returneze ajutorul pentru incalzire Featured

Publicat in PHonline, joi 7 noiembrie 2013 ·

Peste 200 de ploieşteni care iarna trecută au beneficiat de subvenţie de la bugetul local pentru încălzire au primit dispoziţii pentru a returna banii pe motiv că nu aveau dreptul de a beneficia de subvenţie

Potrivit datelor furnizate de Alina Istrătescu, şef Serviciu relaţii publice în Primăria Ploieşti, autorităţile locale au verificat cererile pentru subvenţia la încălzire primite din partea ploieştenilor anul trecut, iar în peste 200 de cazuri s-a constatat că beneficiarii nu aveau acest drept şi, prin urmare, trebuie să restituie sumele acordate de la bugetul local drept ajutor de încălzire.

Ploieştenii aflaţi în această situaţie trebuie să restituie banii primiţi drept ajutor de încălzire după ce verificările au arătat că nu îndeplineau toate condiţiile pentru a primi acest ajutor.

Ajutorul de încălzire se acordă familiilor sau persoanelor singure numai pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă. OUG 70 din 2011 reglementează că persoanele care au diverse bunuri în proprietate nu beneficiază de acest ajutor.

Printre bunurile care duc la excluderea ajutorului de încălzire se numără: autoturisme cu o capacitate de peste 1.600 centimetri cubi, utilaje agricole sau de prelucrare agricolă, utilaje de prelucrat lemnul, inclusiv drujbe, depozite bancare de peste 3.000 de lei, dar şi terenuri intravilane de peste o mie de metri pătraţi în zonele urbane şi peste 2.000 de metri pătraţi în mediul rural.

Conform actului normativ citat, titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice administraţiei locale orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia în termen de cinci zile de la apariţia modificării.

Afla daca te regasesti in tabelul datornicilor, AICI

Peste 200 de ploieşteni care iarna trecută au benef

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 24 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 56 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°