Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu recunoaște că a primit donații electorale de la frații Cristescu, dar lasă să se înțeleagă că nu le datorează nimic

Publicat in Ora de Timis, joi 7 noiembrie 2013 ·

TIMIȘOARA. Primarul Nicolae Robu a bulversat, joi, viața politică și administrativă a orașului, prin declarațiile făcute la adresa colegului său, viceprimarul Traian Stoia. În acest război a apărut și lui Marius Cristescu, care împreună cu fratele său, Emil, sunt cei mai bogați oameni de afaceri din oraș. Stoia a fost angajat la Bega Grup, sau mai este, dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Robu.

O fi Marius Cristescu șeful lui, dar la Bega Grup! Atâta timp cât Primăria Timișoara e condusă de Nicolae Robu, nu de Marius Cristescu, trebuie să respecte ce spun eu, a spus Robu, care s-a plâns că Stoia se ocupă în Primăria Timișoara de alte lucruri decât cele care i-au fost desemnate. El a dat de înțeles că știe lucruri foarte grave care s-au întâmplat, dar pe care nu le divulgă încă deoarece nu vrea să reacționeze la supărare.

Primarul recunoaște că printre cei care i-au susținut campania electorală se numără și frații Cristescu, însă spune că au donat sume mici și nu le datorează nimic.

Eu am spus întotdeauna tuturor că mă bucur când cineva îmi sprijină campaniile electorale și îi sunt recunoscător pentru apreciere și speranțele în mine, dar vreau să fie clar, eu sunt un om independent și voi rămâne independent. Să nu-și închipuie cineva că dacă mă sprijină eu voi facilita vreodată cuiva vreun câştig incorect, necinstit, ilegal, ca să-şi poate scoate sumele cu care au fost sprijinite campaniile electorale a mea sau a altcuiva. Dar mie nu mi-a cerut nimeni nimic, să nu las loc la ambiguităţi. Nimeni nu mi-a cerut să fac vreun abuz, a spus, joi, primarul Nicolae Robu.

Întrebat dacă Marius și Emil Cristescu au fost cei mai mari finanțatori ai campaniei sale electorale, primarul a spus că nici pe departe.

Totul este oficial, totul este cunoscut. Eu am fost susținut de foarte multă lume cu multe sume mici. Așa a fost și cazul lor î

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 56 minute
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 14 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°