Suntem bombardaţi cu ştiri negative, în presă, dar şi cu sfaturi ca să gândim pozitiv. E drept că în presă sfaturile despre gândirea pozitivă sunt mai pe la urmă, dar sunt înaintea sfaturilor pentru grădinărit şi despre cum să ne mobilăm apartamentul.

Iar dacă e să amintim de siturile de socializare, acolo gândirea pozitivă răzbate la suprafaţă ca untdelemnul pe apă. Gândirea pozitivă este medicamentul universal care vindecă depresiile, oboseala, junghiurile şi cancerul.

Mi se pare ciudată această apetenţă duală pentru informaţii catastrofale şi, în acelaşi timp, pentru afişarea unei atitudini senine şi fericite. Las la o parte cugetarea înţeleptului care spunea că numai un idiot poate fi tot timpul fericit, cugetare care, mi se pare mie, nu se referă preponderent la cazurile patologice, şi amintesc de „profesorii de fericire” şi de elevii lor.

Propagandiştii fericirii nu sunt pentru mine decât nişte indivizi care au făcut din fericire o marfă, pe care o comercializează pentru avantajul lor financiar, pentru notorietatea şi gloria lor. Iar pe cei care se lasă seduşi de discursul acestora îi consider păpuşi de plastic, care gândesc cu capul altuia.

Dom’le, mai lăsaţi-mă cu fericirea asta de nylon! Eu vreau să sufăr pentru pierderi! Pentru pierderea cuiva drag, pentru boala sau eşecul celor pe care îi preţuiesc, pentru nenorocirile care lovesc viaţa. Şi pentru că viaţa e făcută şi din mici necazuri şi bucurii, lăsaţi-mă să mă bucur de soarele şi ploaia de toamnă, de un spectacol frumos, o vorbă inteligentă, o carte bună, un zâmbet fermecător. Să mă bucur pentru victoriile sportivilor şi echipelor mele preferate. Să mă bucur când prietenii mei îşi lansează o carte, deschid o expoziţie sau îşi găsesc un loc de muncă. Să mă întristez când sunt daţi afară.

Să mă bucur de victoria echipei de fotbal Metalul Reşiţa împotr