Cariera politică a lui Mihail Kogălniceanu, născut la Iaşi în 1817, este strâns legată de activitatea Francmasoneriei, într-o perioadă în care organizaţia secretă avea o influenţă uriaşă în politica de stat şi a contribuit decisiv la punerea în practică a unor reforme fără precedent.

Mulţi istorici îl descriu pe Mihail Kogălniceanu (1817-1891) drept cel mai important om politic din istoria Principatelor Unite şi a României. Argumentele principale sunt longevitatea carierei politice (aproape 50 de ani) şi participarea în luarea unor decizii extrem de curajoase, care au condus la înfăptuirea României moderne.

Istoric, scriitor, publicist şi om politic, Kogălniceanu a avut o influenţă covârşitoare în toate momentele politice "aprinse" din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române din 1859, secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma agrară, aducerea principelui Carol I de Hohenzonllern pe tronul României în 1866, proclamarea independenţei de stat a României în 1877, transformarea României în regat în 1881.

Realizările politice ale lui Mihail Kogălniceanu au fost strâns legate de apartenenţa sa la Masonerie, organizaţie la care a aderat încă din tinereţe. Marea Lojă Naţională din România îl onorează şi în prezent pe Mihail Kogălniceanu, prezentându-l ca un reprezentant de marcă al organizaţiei, pe o "lista de scurtă" din care mai fac parte: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Ion C. Brătianu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu, Alexandru Vaida Voievod şi Sever Frenţiu.

Potrivit aceleiaşi surse, Mihail Kogălniceanu a ajuns încă din 1844, la vârsta de doar 27 de ani, "venerabil" (rang suprem) al unui loje masonice din Bucureşti.

Este posibil ca ascensiunea timpurie a lui Kogălniceanu în rangurile organizaţiei să fi fost influenţată şi de apropierea de familia domnitor