Sefii Consiliului Judetean, prefectul judetului, consilieri judeteni, sefi de institutii si reprezentanti ai unor partide politice au fost prezenti miercuri la Stauceni, acolo unde va functiona depozitul ecologic de deseuri al judetului. S-a marcat astfel finalizarea contractului de lucrari la Centrul Integrat de Management al Deseurilor, din Stauceni.
Proiectul prin care s-a construit acest centru este unul dintre cele mai importante proiecte cu finantare europeana, accesate de judet. Valoarea investitiei s-a ridicat la peste 47,5 milioane de lei, fara TVA.
Contractorul lucrarilor a fost SC Hidroconstructia S.A., partener asociat cu S.C. Electro-Alfa International SRL si SC Argif Proiect SRL.
Declaratiile facute de presedintele CJ, Florin Turcanu, cu ocazia intalnirii de miecuri, la Centrul Integrat de Management al Deseurilor din Stauceni, arata ca la conducerea CJ a existat si temerea ca acest proiect ar putea fi blocat de rauvoitori, situatie care nu ar fi fost in premiera, in alte judete intampinandu-se astfel de piedici care au blocat proiecte similare.
„Echipa care a lucrat la acest proiect a dat dovada de devotament, curaj si, respectand legislatia, am mers mai departe chiar daca la nivelul Romaniei au fost proiecte cu sesizari, s-a intrat in verificari la DNA, ceea ce nu este imposibil si la noi la Botosani pentru ca avem multi prieteni in judet. Nu e usor a pune pe o foaie de hartie cateva randuri, sa faca sesizari si dupa aia sa blocheze anumite proiecte”, a declarat presedintele CJ Florin Turcanu.
Deplasarea sefilor judetului la Centrul Integrat de Management al Deseurilor din Stauceni nu a fost prilejuita de o taiere de panglica la acest obiectiv, ci de o prezentare a investitiei, lucru subliniat de cei care au luat cuvantul.
„Eu sper sa asistam cat mai curand la darea in functiune a