Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpitanul Evident lucrează la Poliția Română

Publicat in Academia Catavencu, joi 7 noiembrie 2013 ·

Când o să mă fac eu mare și-o să am voie de la nevastă să-mi cumpăr un animal de companie care să-mi însenineze viața cu ghidușiile lui, o să-mi iau un polițist. Știu, știu, să ții un copoi în casă necesită sacrificiu și responsabilitate, trebuie să-l hrănești, să-l scoți la patrulare prin parc, să-l vaccinezi antișpagă, să-l cauți de paraziți interlopi. Dar merită, pentru că polițiștii sunt creaturi nostime care te fac să râzi. Mereu am fost invidios pe stăpânul polițistului Șoric, din Piatra Neamț, (deși am înțeles că proprietarul cu pricina e un cămătar onest și de toată isprava, chiar dacă momentan e răposat prin împușcare), de cum a izbutit să-și dreseze copoiul să plângă la comandă și să latre în engleză. Pe bune, ce animal de companie apare la TV și zice „Case closed!“ cu accent moldovenesc?! Dar acum invidia m-a părăsit, pentru că am găsit niște polițiști mult mai hazlii decât Șoric și aș vrea să-i iau pe toți acasă, să-i scarpin după ureche și să râd de ei.

Un oral cu 69 de întrebări

Citeam deunăzi că, după patru luni de mirosit urme, polițiștii Capitalei, împreună cu Serviciul pentru Acțiuni Speciale (n-am auzit de el, dar sună bine, pare a fi ceva special), au ajuns la concluzia că într-un salon de masaj erotic din sectorul 5 se practica prostituția. Nu-i așa că-s drăgălași? În sfârșit, polițiștii Capitalei au învățat să facă pe mortul. Sau „play dead“, cum ar zice Șoric. Asta înseamnă că sunt niște polițiști foarte cuminți, care nu ies niciodată din curtea lor, altfel, cine știe?, ar fi dat la tot pasul peste flyere care fac publicitate saloanelor de masaj erotic, în care se spune clar că, pentru o mică atenție, cățeaua (sau „the bitch“, cum ar spune Șoric) mușcă ușor din părțile moi, până la finalizare. Slavă Domnului că polițiștii nu știu să citească, în general, dar mai ales tabloide, în special. Cine știe cum le-ar fi căzut ochii pe rub

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 44 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 56 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°