În ultima vreme, Mihaela Tatu s-a retras din lumina reflectoarelor, preferând să se implice în alte activităţi decât cele în televiziune. Mai nou, Tatu vrea să-şi micşoreze sânii şi să se stabilească la Berlin, alături de fiica sa. În prezent aceasta luptă împotriva cancerului prin intermediul unei fundaţii.
După ce a renunţat la carieră în televiziune şi la viaţa publică, Mihaela Tatu s-a mutat la Oradea, iar priorităţile ei s-au schimbat. Acum luptă împotriva cancerului prin intermediul unei fundaţii şi este pregătită să plece şi să se stabilească la Berlin împreună cu fiica ei. Dar, ceea ce îşi doreşte din tot sufletul este o operaţie de micşorare a sânilor. "Toată viaţa mi i-am dorit mai mici. Dar când medicul mi-a spus că vor rămâne cicatrici mari şi urâte, m-am speriat teribil", i- a marturisit ea prietenei Teo, în emisiunea căreia a fost invitată.