Romtelecom a inregistrat venituri de 446,8 milioane de euro in primele noua luni din acest an, in scadere cu 4,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce veniturile Cosmote au scazut cu 3,9% in aceeasi perioada de referinta, conform datelor financiare prezentate vineri de grupul elen OTE. La Romtelecom, scaderea abonatilor de voce s-a stabilizat la 3,8% in trimestrul al treilea 2013, fiind cresteri pe internet si TV, in timp ce la Cosmote numarul clientilor (n.a SIM-uri valabile) a scazut cu 5,1% pana la aproape 6,1 milioane de clienti, dar ARPU (venitul mediu per utilizator) a crescut cu 0,7%.
In trimestrul al treilea 2013, Romtelecom si-a mentinut pozitia stabila pe piata, raportand venituri de 152,6 milioane euro, cu 0,6% mai reduse fata de aceeasi perioada a anului trecut.
"In acest trimestru, Romtelecom a continuat sa raporteze rate de crestere in principalele zone de interes strategic. Astfel, concentrarea companiei asupra segmentelor de televiziune si Internet se reflecta in cresterea numarului de clienti, in timp ce, pe segmentul dedicat companiilor, Romtelecom si-a consolidat pozitia ca jucator ITC important", a declarat Anastasios Tzoulas, Chief Financial Officer Romania.
Mai exact, numarul liniilor de telefonie fixa a scazut cu 3,8% pana la 2,27 milioane linii fixe, in timp ce numarul utilizatorilor de internet a crescut cu 4,8% pana la 1,23 milioane abonati, iar numarul abonatilor de servicii TV (cablu, DTH si IPTV) a crescut cu 7,2% pana la peste 1,32 milioane abonati.
La 30 septembrie 2013, Romtelecom avea 7098 de angajati, in scadere cu 4,5% fata de aceeasi perioada din 2012.
La finalul lui septembrie 2013, numarul total de clienti ai Cosmote Romania, inclusiv Zapp, a fost de 6,1 milioane clienti (n.a. SIM-uri valabile), din care 25,4% abonati. Cifra reprezinta o scadere cu 5,1% fata de ace