Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flacăra olimpică a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională!

Publicat in Ziarul Ring, joi 7 noiembrie 2013 ·

O capsulă rusească Soyuz, care a decolat în această dimineaţă de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, având la bord trei astronauţi şi torţa olimpică a Jocurilor de iarnă de la Soci (în sudul Rusiei), s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Televiziunea rusă a transmis în direct sosirea la bordul ISS a "Soyuzului olimpic". "Capsula Soyuz TMA-11 s-a conectat cu succes la ISS", a declarat Agenţia spaţială rusă (Roskosmos).

După manevrele de conectare, deschiderea trapei dintre capsulă şi ISS este prevăzută a avea loc la ora 12.40 GMT (14.40 ora României, n.r.). Astronautul rus Mihail Tiurin, cel american Rick Mastracchio şi cel japonez Koichi Wakata vor pătrunde apoi la bordul ISS cu torţa olimpică.

Ei se vor alătura altor şase astronauţi care sunt deja prezenţi la bordul ISS. Staţia va fi ocupată timp de aproape o săptămână de nouă persoane, pentru prima dată din octombrie 2009, potrivit NASA.

Ca o excepţie de la regulamentul Jocurilor Olimpice, flacăra olimpică va fi stinsă în timpul călătoriei în spaţiu, din motive de securitate. Alţi doi cosmonauţi ruşi aflaţi deja la bordul ISS, Oleg Kotov şi Serghei Riazanski, vor efectua sâmbătă o ieşire în spaţiu cu torţa olimpică.

După această etapă inedită, torţa va reveni pe Terra, la bordul unei capsule Soyuz, însoţită de astronauţii Fiodor Iurcikin (rus), Karen Nyberg (americană) şi Luca Parmitano (italian), care se întorc dintr-o misiune de cinci luni şi jumătate în spaţiu. Aterizarea este prevăzută pentru 11 noiembrie, la ora 0.50 GMT (4.50, ora României) în stepele Kazahstanului.

În afară de călătoria în spaţiu, torţa olimpică va fi purtată şi în adâncurile Lacului Baikal (Siberia), după ce a călătorit deja la Polul Nord, într-un periplu de 123 de zile, început pe 7 octombrie, la Moscova, care se va încheia la cerem

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 49 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°