Procesul de insolvenţă al CS FC Dinamo, societatea care deţine palmaresul, culorile şi sigla „câinilor”, a avut ieri un nou termen. Judecătorul sindic a programat o nouă înfăţişare pentru 12 februarie 2014
Dacă CS FC Dinamo va fi declarată în faliment, palmaresul, culorile şi sigla vor fi scoase la licitaţie
Sunt voci care spun că vechii acţionari se vor uni şi vor licita pentru a intra în posesia palmaresului
Clubul Sportiv Dinamo i-a pus gând rău vechii societăţi de la secţia de fotbal, din cauza datoriilor acumulate în ultimul timp. Conform legii insolvenţei, o societate nu are voie să facă alte datorii în perioada de reaşezare economică, iar acest lucru este sinonim cu falimentul. Tocmai asta o şi paşte pe CS FC Dinamo, pentru că Clubul Sportiv Dinamo, care s-a înscris la masa credală, a reclamat o datorie de aproximativ 200.000 de euro, restanţă strânsă din neplata utilităţilor şi cotei de participare pentru folosirea bazei sportive din „Ştefan cel Mare”. Din acest motiv, de mai bine de două luni, secţiei de fotbal i-au fost tăiate utilităţile. Ieri, a avut loc un nou termen din procesul de insolvenţă, însă decizia finală a fost amânată pentru data de 12 februarie 2014, asta după ce şefii de la CS FC Dinamo au solicitat mai multe acte de la Clubul Sportiv, iar judecătorul sindic a acceptat cerearea.
ProSport a aflat că în spatele cortinei, aşteptând falimentul CS FC Dinamo, sunt Borcea, Badea, Turcu şi chiar Neţoiu cu un plan diabolic. În cazul în care instanţa declară falimentul, atunci bunurile mobile şi imobile ale societăţii vor fi scoase la licitaţie. Cei patru foşti acţionari vor să se prezente la licitaţie şi să încerce achiziţionarea palmaresului, ceea ce le va înlesni revenirea la Dinamo.
5,96% este procentul de acţiuni pe care CS FC Dinamo îl deţine din SC Dinamo 1948 SA, societatea pe care Ionuţ