● Revizorul de N.V. Gogol; regia: Felix Alexa; scenografia: Andrada Chiriac; cu: Marius Manole, Mihai Constantin, Ana Ciontea, Ilinca Manolache, Irina Movilă, István Téglás, Claudiu Bleonţ, Maria Buză, Mihai Calotă, Costina Ciuciulică, Marcelo-S. Cobzariu, Eduard Adam, Axel Moustache, Armand Calotă, Ovidiu Cuncea. Teatrul Naţional Bucureşti.
Titlul acestui articol mi s-a impus spontan, după terminarea recentei premiere a Teatrului Naţional din Bucureşti. Legătura s-a făcut rapid cu spectacolul, tot de la TNB, al lui Gigi Căciuleanu – D’ale noastre, inspirat din opera lui Caragiale, în care se produce o sinteză a mioritismului prin caracterele caragialiene, sublimate şi coregrafiate cu nerv, o analiză a fiinţei naţionale făcută cu blîndeţe şi umor. Aceeaşi satiră apare şi în Revizorul, doar că umorul este de altă factură, iar blîndeţea iese din discuţie.
DE ACELASI AUTOR O comedie Un week-end cu eXplore Dimineaţa unui scriitor fericit - Mihail ŞIŞKIN la Bucureşti Manual de intoxicare urbană Piesa lui Gogol este transferabilă fără nici o pierdere, din Rusia începutului de secol XX, în societatea românească de astăzi. Satira corupţiei generalizate, a mafiei administraţiei locale care se propagă ca o molimă şi viciază existenţa întregului oraş, o ciumă care sufocă viaţa comunităţii, comedia tristă a puterii banului şi relaţiilor se regăsesc fără nici o cosmetizare în lumea contemporană. Regizorul Felix Alexa a lăsat textul să vorbească de la sine, intervenţiile de actualizare fiind minime la nivelul textului (traducere Maşa Dinescu) şi al scenografiei (Andrada Chiriac). Unele replici sună cunoscut, fără efort. În Bucureşti, o capitală transformată într-un imens şantier (în care, ca în spectacolul legendar al lui Vlad Mugur – Hamlet, se lucrează, dar nu se construieşte nimic), replica primarului din Revizorul – „Acolo unde se dărîmă mult, e semn că edilul