Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea solicită ajutor financiar

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 7 noiembrie 2013 ·

Inundațiile din ultima perioadă le-a dat mari bătăi de cap autorităților din județul Tulcea, drept pentru care primăria solicită ajutor financiar din partea Guvernului, pentru a reuși să preia apele pluviale din centrul orașului. Dacă proiectul va fi aprobat, edilul Constantin Hogea vrea ca cel târziu în primăvară să înceapă lucrările. În perioada ploilor abundente din această vară, județul Tulcea s-a lovit de o nouă problemă. Și anume preluarea apelor pluviale din centrul orașului. “Tulcea precum Roma este pe șapte coline. Zona centrală este punctul cel mai de jos și la precipitații de peste 120 de litri pe metru pătrat, cum au fost ultimele ploi, este practic imposibil să poți prelua o asemenea cantitate de apă.”, a declarat Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea. Municipiul Tulcea a beneficiat de o finanțare europeană privind reabilitarea distribuției de apă și apă uzată de aproape 80 de milioane de euro. Cu acești bani a fost reparată stația de epurare și stația de tratare. “Din păcate de multe ori se face confunzia între ceea ce înseamnă infrastructura de apă menajeră și cea de apă pluvială. Pentru că lucrurile sunt discutate separat, apa pluvială trebuie preluată pentru o anumită distribuție, iar apa menajeră merge pe un alt traseu. Și mereu apărea comentariul – Uite la Tulcea câte milioane de euro s-au dat pe canalizare și totuși apa creează probleme.”, a declarat Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea. În momentul în care primăria a depus acest proiect, edilul Constantin Hogea a introdus și o notă ce prevede preluarea apelor pluviale, însă răspunsul a fost: Proiectul în aceste condiții nu este eligibil. În primul său mandat, din 2004, primarul Constantin Hogea, a reușit să aducă pe linia de plutire cinci stații de pompare. “Astfel vrem să supunem acum Guvernului prin acest studiu de fezabilitate, acordarea unei finanțări, dacă se poate 100%, dacă nu,

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 29 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°