De la începutul acestui an scolar, Centrul Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” din Vaslui este implicat În desfãsurarea Parteneriatului Multilateral Comenius “Save the Nature – There Is No Planet B”, finantat de Comisia Europeanã prin Programul Sectorial Comenius “Învãtare pe tot Parcursul Vietii”.
Proiectul, care se va derula pe o perioadã de doi ani, se desfãsoarã în parteneriat cu alte cinci scoli, din Polonia, Letonia, Germania, Belgia si Martinica. Pe parcursul implementãrii proiectului, elevii si profesorii vor afla despre resursele limitate ale Pãmântului si consumul acestora, despre amprenta ecologicã personalã si consecintele actiunilor lor asupra generat iilor viitoare. Ei vor cãuta strategii pentru cele trei teme, conservarea plantelor si animalelor, apã si reciclare, si le vor împãrtãsi celorlalti. Obiectivul este ca, lucrând împreunã, sã schimbe ceva în viata lor, a familiilor, a comunitãtii. În perioada cuprinsã între 13 si 19 octombrie a avut loc prima reuniune a proiectului, în orasul Jaunkalsnava, din Letonia, mai exact la Scoala primarã Kalsnava Patmaskola. Reprezentantii scolii din România, profesorii Loredana Burlacu si Loredana Pãduraru, au participat la toate activitãtile organizate de scoala gazdã, revenind în tarã cu un bagaj imens de experiente europene. “Fiind prima întâlnire de proiect, s-au discutat aspecte ce tin de gestionarea în bune conditii a proiectului, definitivându-se programul de lucru al acestuia, precum si distributia sarcinilor ce revin fiecãrei tãri partenere. În acest scop, în scoalã au avut loc discutii, mese rotunde, activitãti si ateliere de lucru. Totul a decurs conform agendei de lucru: întalnirile de proiect au alternat cu activitãtile comune cu elevii, fiecare tarã a prezentat materiale despre identitatea proprie, orasul din care provine, scoala propriu-zisã, sistemul de învãtãmânt. Unul dintre