În ultima perioadă, dezbaterea privind Unirea celor două state româneşti devine de interes public şi chiar politic. Dar este acest lucru un proiect fezabil? Mari "experţi", susţinători ai globalizării prin pierderea identităţii naţionale româneşti, spun că NU. Aceste afirmaţii au la bază fie necunoaşterea istoriei şi a fenomenelor sociale, fie au un scop bine determinat: anihilarea voinţei naţionale.

În general astfel de afirmaţii sunt făcute de specialişti ce nu au o implicare directă în societate, asemenea unor comentatori sportivi care observă din exterior anumite fenomene. Lipsa de implicare duce la lipsă de cunoaşterea a informaţiei şi a modului în care societatea românească funcţionează. De exemplu cei care stau în stradă au putut anticipa protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană precum şi cele împotriva exploatărilor de gaze de şist, ei , care oferă consultanţă pe la guvern, NU.

Eu consider că orice român responsabil faţă de naţiunea din care face parte are o obligaţie faţă de aceasta, inclusiv obligaţia de a fi constructiv şi de a nu accepta delăsarea.

Haideţi să facem acest articol sub forma unui interviu, cu întrebări fictive. La aceste întrebări va răspunde un unionist, adică în speţă eu. Voi prezenta şi o alternativă, ca şi cum ar răspunde cei care de fapt se opun proiectului unionist, şi nu cei care nu cred în, el, şi atunci automat şi-au creat un discurs în acest sens.

Reporter: în ultima vreme se observă o intensificare a fenomenului unionist pe cele două maluri ale Prutului. Consideraţi acest proiect ca fiind fezabil?

Unionistul: Atunci când există un precedent, din start nu poţi anula posibilitatea ca acel eveniment să se întâmple din Nou. Să nu uităm că România nu a renunţat niciodată la teritoriul pe care se află astăzi Republica Moldova şi că desprinderea teritorială s-a produs ca urmare a unei agresiuni r