Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va arăta Mamaia sezonul viitor

Publicat in Romania Libera, joi 7 noiembrie 2013 ·

Staţiunea Mamaia îşi va schimba faţa. Un proiect finanţat din bani europeni a început să fie implementat, oficial, ieri. ”O să refacem coloana vertebrală a staţiunii Mamaia cea pe care am încercat să o modernizăm acum zece ani de zile când am venit eu primar cu nişte bani foarte puţini. De data asta însă o să o facem la standarde foarte ridicate, vom amenaja toată promenada din staţiunea Mamaia, începând cu zona de intrare din sud până în capăt în zona de intrare din nord şi în Satul de Vacanţă plus piaţetele. Ea va fi amenajată pentru plimbare pedestră, va fi în anumite locuri accesibilă şi auto cu parcările aferente însă ce este foarte important va oferi totodată un spaţiu de desfăşurare a carnavalului, va fi luminată la fel ca sambadromul din Brazilia şi va oferi posibilitatea carelor alegorice să se mişte şi să se plimbe cu maximă vizibilitate şi fără să distrugă zona de promenadă”, a precizat primarul Constanţei, Radu Mazăre. Acesta a mai spus că şi plajele vor fi luminate.

Proiectul mai prevede construirea unui benzi pentru biciclişti, pe toată lungimea staţiunii, de la un capăt la altul. În zona cazinoului va fi amenajată şi o scenă cu locuri de schimbare în spate. Se vor planta peste 800 de arbori.

Lucrările au început, iar până la 1 iunie anul viitor vor fi finalizate în proporţie de 60%-70%, iar cu totul vor fi gata în toamna anului viitor sau la începutul lui 2015, cel mai târziu.

Primăria a avut în vedere şi defilările carelor alegorice. ”Carnavalul începe exact la amurg şi până când ajung carele alegorice în piaţeta de la Cazino nu mai este lumină naturală, iar iluminatul stradal pe care îl avem nu era la înălţimea carelor. De data asta corpurile de iluminat sunt peste carele alegorice şi vor ilumina în aşa fel încât se va vedea în integralitate spectacolul pe tot traseul şi în Piaţetă”, spune primarul. Pentru cele trei defilă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 23 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Explozie în poligonul militar de la Goranu, din Vâlcea. Patru elevi militari și un ofițer au fost răniți

Libertatea acum 36 minute
Un ofițer MApN și patru elevi au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc joi într-un poligon militar din Vâlcea.

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 44 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 35 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Românii pot plăti de astăzi facturile la utilităti la domiciliu, direct la poştaş, cu cardul bancar, în baza unui parteneriat între Poştă, CEC Bank şi Visa

Ziarul Financiar acum 4 ore
Poşta Română oferă de astăzi clientilor posibilitatea de a plăti facturile şi taxele cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde în tară, în baza unui parteneriat cu CEC Bank şi Visa. Prin intermediul dispozitivelor mobile, poştaşii vor putea

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°