Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termene depășite - luate în fața CEDO - în dosarul Revoluției

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 noiembrie 2013 ·

Parchetul General nu a respectat calendarul asumat în faţa CEDO, pentru a stabili ”implicarea decidenţilor politici” în Revoluţia din 1989. Dosarul se află sub supravegherea specială a Serviciului de Executări de pe lângă Consiliul Europei.

Termenul era septembrie 2013, însă, într-un răspuns oficial adresat cotidianului Gândul.info, Parchetul General recunoaşte indirect că nu a reuşit să respecte acest angajament, dar precizează că "se efectuează cercetări". Punerea sub supraveghere a României a fost determinată de cazul soţilor Vlase, doi braşoveni al căror fiu, în vârstă de 19 ani, a fost ucis în timpul evenimentelor din decembrie 1989, procurorii români negăsind niciun vinovat în acest dosar. În mai 2011, România a fost condamnată la CEDO în acest dosar, deschis de Asociaţia 21 Decembrie şi de familia Vlase, Curtea constatând încălcarea art. 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - dreptul la viaţă - în ceea ce-i priveşte pe Nicolae şi Elena Vlase şi încălcarea art. 8 al Convenţiei în ceea ce-l priveşte pe reclamantul Teodor Mărieş - dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Noi daune

S-a decis acordarea a câte 15.000 euro pentru Nicolae Vlase şi Elena Vlase şi a 6.000 euro pentru Teodor Mărieş, bani ce reprezentau daune morale. Totodată, Curtea a decis ca 20.000 euro să fie plătiţi direct către Antonie Popescu, Ioana Sfirâială şi Ionuţ Matei, suma reprezentând cheltutieli de judecată. CEDO a decis în 2011 că România nu a soluţionat eficient şi la timp dosarele penale care privesc victimele Revoluţiei din 1989, iar în cazul specific al soţilor Vlase, CEDO a constatat următoarele: "Absenţa unei investigaţii privind moartea fiului soţilor Vlase, în particular lipsa de implicare a aplicanţilor (soţii Vlase n.red.) în proceduri judiciare în faţa unei instanţe. Statul trebuie să ia măsurile necesare şi să investigheze cu celeritatea mo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°