S-au făcut numeroase comentarii ironice pe seama faptului că Dr. Ponta nu ştie că Vodă Brâncoveanu nu "a murit în închisoare", ci a fost decapitat public, alături de fiii săi şi de sfetnicul Ianache, la 15 august 1714, sub ochii ambasadorilor europeni din capitala sultanilor.

Dacă s-ar fi rezumat la atât, declaraţia ar fi completat colecţia de glumiţe dubioase deja acumulată de către urmaşul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Din păcate, Dottore a dezvelit şi o placă memorială cu următorul cuprins: "În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru feciori ai săi, care au fost întemniţaţi la închisoarea Yedikule la începutul secolului al 18-lea departe de scumpa lor patrie, şi întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român şi turc." Inscripţia de pe această placă va rămâne acolo multe decenii. Cu ce drept a pus dl Ponta un episod de maximă umilinţă pentru Ţara Românească în cronica fictivă a înţelegerii desăvârşite dintre români şi turci? În exemplara lui domnie, Constantin Brâncoveanu a generat o renaştere culturală, un stil arhitectonic şi o politică axată pe rezistenţa popoarelor creştine oprimate de Semiluna otomană. A murit martiric, într-o scenă de un dramatism barbar, şi a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română. Sigur, Turcia post-kemalistă de astăzi nu mai este pentru noi imperiul otoman. După modelul franco-german şi cel româno-ungar, s-a produs o graduală şi benefică reconciliere. Recunoaştem importanţa Turciei contemporane ca putere economică regională, placă turnantă intercontinentală şi membru NATO. Avem un parteneriat strategic bilateral, semnat în 2011 de către preşedinţii Traian Băsescu şi Abdullah Gul. Asta nu înseamnă că masacrarea lui Vodă Brâncoveanu şi a familiei sale trebuie celebrată "întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român şi turc." De ce nu ne-au restituit turcii sabia