Comandantul de vapor Băsescu Traian se retrage pe mal. Pe malul bălţii de la Sohatu, unde, sub umbra cioturilor de păduri încă netăiate de populaţia indigenă, preşedintele de două ori suspendat se face agricultor. Ştirea stătea să dea în pârg; ieşise din pământ încă din primăvară, pe când samsarul lui, angajat la Cotroceni pe post de consilier, pusese ochii pe tarlaua din Nana, comună despre care nici cei născuţi acolo nu mai ştiau nimic. Rădulescu, cu meseria de bază de pieţar, amuşinase pe unde e terenul mai ferit de cerere, deci la preţ care să nu cocoşeze de tot familia prezidenţială. Hălăduirea prin Bărăgan a fost cu folos stăpânului, adică unui om în prag de pensie care vrea să se apuce de o meserie cinstită. A găsit chiar mai mulţi, aşa că a împărţit viitorul muncii cinstite la doi: juma’ Ioanei Băsescu, juma lu’ tata lu’ Ioana.

Trăienică, juma’ de cinste, şi-a trimis şi alţi oameni, mai tăriceni, să vadă ce-i cu sfoara de moşie de la Nana. Cu discreţie i s-a raportat că proprietarii sunt nişte macaronari în combinaţie cu libanezi. Macaronarii au actele, iar arăbeţii sunt cu cârca, la scormonitul pământului, maeştri ai taxelor neplătite la fisc, căutaţi de TVA. Aflându-le punctul moale, proprietarii s-au făcut preş în faţa cumpărătorului pentru a scăpa de beleaua ce-i lovise: dragostea de pământ a Băseştilor. Actele s-au făcut la notarii din umbra Ioanei. Până acum, la primăria din Nana se ştie doar că italienii au vândut, libanezii au dispărut şi Băseştii nu au apărut.

Toată suflarea comunei îi aşteaptă ­ oamenii sunt dornici să-l aibă alături la recensământul agricol, la votare, la referendum, atunci când descalecă procurorii, jandarmii şi perceptorii pe capul lor. Bucuria cea mai mare a nanaienilor este însă în partea de sat ocupată de romi; ei sunt o cincime din comună, dar, dacă  vine tata al lor, care i-a apărat dă Sarkozy, vor fi lângă e