Început bun pentru echipa bistriţeană, care intră hotărâtă pe teren şi trece pe lângă deschiderea scorului în minutul doi, când Constantin Roşu centrează de pe partea dreaptă, Marius Curtuiuş reia cu capul, portarul Botoşer respinge în bară iar mingea iese în corner.
Acelaşi Curtuiuş mai are o ocazie în minutul 23 când trimite peste poartă. Min 28 - Gloria rămâne în inferioritate numerică, Curtuiuş este trimis la cabine după un fault asupra lui Alexandru Dan. 8 minute a mai rezistat Gloria, gazdele deschid scorul prin Walter Heil. Repriza secundă avea să fie tot în avantajul gazdelor. Mai întâi Hlinca şi Roşu trec pe lângă gol, ca apoi Buhăescu să mărească avantajul la 2-0. Gloria reduce din diferenţă prea târziu, în minutul 91, Brumă este faultat în careu iar Feher marchează de la punctual cu var. Se încheie 2-1 pentru mureşeni,
Echipa trimisă în teren de staff-ul tehnic al Gloriei: Călin Albuţ – Florin Ţîrcă, Ionuţ Hlinca, Chibulcutean, Polgar – Tinuţ Budăcan, Radu Mărginean (Feher 16), Adrian Nalaţi, Constantin Roşu (Fizeşan 67) – Daniel Brumă, Marius Curtuiuş.
După zece etape, echipa noastră are 17 puncte, locul secund, 5 victorii, 2 egaluri şi 3 înfrângeri. Următoarele 3 partide ale Gloriei:
Început bun pentru echipa bistriţeană, care intră hotărâtă pe teren şi trece pe lângă deschiderea scorului în minutul doi, când Constantin Roşu centrează de pe partea dreaptă, Marius Curtuiuş reia cu capul, portarul Botoşer respinge în bară iar mingea iese în corner.
Acelaşi Curtuiuş mai are o ocazie în minutul 23 când trimite peste poartă. Min 28 - Gloria rămâne în inferioritate numerică, Curtuiuş este trimis la cabine după un fault asupra lui Alexandru Dan. 8 minute a mai rezistat Gloria, gazdele deschid scorul prin Walter Heil. Repriza secundă avea să fie tot în avantajul gazdelor. Mai întâi Hlinca şi Roşu trec pe