Lideri ai diasporei moldoveneşti din 7 ţări lansează un apel public de mobilizare pentru a desfăşura activităţi în ţările lor de reşedinţă pentru a susţine cursul european al Republicii Moldova.
În ajunul parafării la Vilnius al Acordului de Asociere, moldovenii din diasporă vor organiza manifestări publice, în aer liber şi în săli, în colaborare cu ambasadele Republicii Moldova. Asociaţiile Diasporei vor colabora între ele pentru a asigura vizibilitate maximă evenimentului.
„Acest gest vine sa arate opiniei publice din statele de reşedinţă ale Diasporei moldoveneşti că vectorul european şi democratic este împărtăşit şi de către cetăţenii aflaţi în afara hotarelor Republicii Moldova“, scrie într-un comunicat de presă Ala Mândâcanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Coordonator al Diasporei.
Participanţii sunt îndemnaţi să adopte la fiecare manifestaţie o declaraţie adresată autorităţilor ţărilor în care se află cu îndemnul de a sprijini Republica Moldova în parcursul său european. Apelul de mobilizare este semnat de Dorin Duşciac, Franţa, Olga Coptu, Italia, Ala Mândâcanu, Canada, Tamara Schiopu, Marea Britanie, Cristina Batog, SUA, Tatiana şi Vitalie Ciobanu, Italia şi Cezara Kolesnik, Belgia.