Sigur că e frustrant pentru stelişti faptul că au ratat o victorie la Basel în ultimele minute de joc. În fotbal, însă, există o balanţă, un echilibru. Sursa: VLAD STĂNESCU
Aşa cum la Bucureşti trebuia să bată Basel, conform cursului jocului, dar Steaua a egalat pe final, aşa s-a întâmplat şi în Elveţia.
Când primeşti gol în minutul 90, poţi invoca ghinionul. Păcat că Georgievski a greşit tocmai atunci, pentru că, până la acea fază, el făcuse o partidă bună. Dar el ne-a obişnuit cu astfel de prestaţii. Georgievski le-a mai "comis" şi la meciurile din campionat, dar acolo nu s-a văzut, pentru că, în general, adversarii nu au profitat. Modul în care Steaua a gestionat finalul de meci a fost cel corect. Avea posesie, controla jocul, dar poate că ar fi trebuit să încerce o posesie prelungită a balonului, nu să verticalizeze.
Ar fi trebuie să încerce să îngheţe rezultatul. La faza golului, m-a surprins poziţia apărătorilor în momentul în care s-a pierdut mingea. La acea pasă lungă, Georgievski a sărit la cap într-o zonă în care el nu avea ce să caute! A fost o linie de fund total aiurea! Fundaşii trebuiau să fie grupaţi, pentru că era clar că, în acel moment, elveţienii nu se mai gândeau la construcţie. Doar recuperau mingea şi o aruncau în faţă.
Nu cred că Steaua ar fi putut obţine mai mult în această grupă. Ar fi putut lua trei puncte în meciul de aseară (n.r. – miercuri seară), când a făcut cel mai bun joc din acest sezon al grupelor Ligii Campionilor, dar cu Schalke şi cu Chelsea nu avea cum să emită pretenţii.