Căldura şi apa caldă din locuinţele celor peste 22.000 de familii din municipiul Suceava racordate la sistemul centralizat de termoficare va fi asigurată, începând de mâine, oficial, de noua centrală termică, realizată de un investitor privat – Adrem Invest.
Aceste servicii de utilităţi au fost deja asigurate de la capacităţile de producţie ale noii centrale începând de luni până miercuri inclusiv.
„De trei zile, căldura din casele sucevenilor este asigurată de noua centrală, în cadrul probelor tehnologice, care au decurs bine. Au fost perioade când pe timp de noapte au funcţionat cu trei CAF-uri, iar în timpul zilei au fost suficiente două din cele noi. În noaptea de miercuri spre joi se opresc cele trei CAF-uri pentru a fi făcute ultimele reglaje şi pregătiri pentru pornirea oficială”, a anunţat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Furnizarea căldurii şi apei calde de la noua centrală, realizată de un investitor privat – Adrem Invest, va fi reluată în noaptea de joi spre vineri, adică în data de 8 noiembrie, când centrala îşi va începe activitatea oficial, cu o zi înainte de termenul limită stabilit în contractul încheiat cu Primăria Suceava. În intervalul dintre oprirea programată şi pornirea oficială, asigurarea agentului termic în Suceava se va face de la vechile CAF-uri, ale Termica.
Mai puţini bani pe subvenţii, începând de vineri
Odată cu pornirea oficială a noii centrale, unul din principalele efecte va fi reducerea semnificativă a sumelor pe care municipalitatea le are de plătit în contul subvenţiei gigacaloriei furnizate populaţiei.
„E un lucru bun pentru Suceava şi suceveni, ţinând cont că în următorii cinci ani preţul este de 116 lei/gigacalorie. Practic, scade la jumătate preţul gigacaloriei, prin funcţionarea pe noua centrală, ceea ce este în primul rând în beneficiul municipalităţii, care astăzi plăteşte 260 de