Ne vaitam nu doar ca avem, in calitate de romani, mari dezavantaje, in masura in care nu numai ca am fi, in multe spatii si medii internationale, tratati cu neincredere, nu rareori jigniti, discriminati – si nu pentru ca, pe langa aceste nedreptati de care ne lovim, organizam cu greu guvernari de o forta sau capacitate operationala modesta, iar instituţiile oficiale au probleme mari in a-si asigura o demnitate mai mult decat vulnerabila.
Ne autoacuzam continuu de cele mai rele lucruri cu putinta, atat in orizontul existentei individuale, cat mai ales in cel public. Ne autoinsultam, ne autocriticam, ne coboram pana acolo unde nu s-ar fi gândit nimeni sa ne coboare, poate si pentru simplul fapt ca nimeni nu ne cunoaste mai bine decat noi insine ori, eventual, s-ar zice dintr-o placere a auto-flagelarii, spre a nu folosi un cuvant mai dur. Am socotit multa vreme ca acesta este un grav pacat romanesc: autocalomnierea, autodegradarea. Acum cateva zile, participand la conferinta unui bun, apropiat, prieten al meu, cetatean al unei mari puteri, un spirit de o foarte inalta calitate, auzindu-l vorbind despre tara sa, am realizat brusc avantajul enorm pe care il avem fiind romani.
Citeste mai mult pe Newsup.ro
