Se mai poartă “azi”, la Iaşi, aşa o libertate, aşa o convergenţă de spirit creator, de energice orgolii literare şi artistice, o tot atât de rodnică complementaritate între actul critic, modelator de gust, şi, de cealaltă parte, creativitatea autorilor, a producătorilor de “bunuri simbolice”?

Din câte ar fi de comentat din săptămâna scursă de la articolul anterior, aleg să scriu despre Colocviul, realizat în colaborare de Comisia de Istoria şi Teoria Artei (Academia Română - filiala Iaşi) şi Catedra de Literatură română “G. Ibrăileanu” (UAIC), consacrat sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea celebrei Societăţi culturale ieşene. Nu a fost singura manifestare, la ea “acasă”, precedată fiind de un mai timpuriu colocviu (martie) organizat de Institutul de Filologie română “Alexandru Philippide”, coordonat atunci de colegul Eugen Munteanu. Dar 2013 trebuie socotit, integral, cel puţin la noi, în Iaşi, Anul Junimii.

Genericul de acum, Spiritul Junimii, în epocă şi în posteritate, a grupat cinci comunicări (din zece: celelalte, pe teme privind artele) care au subliniat valenţele perene ale strategiei culturale de la Junimea, în special deschiderea cultivată de Maiorescu şi de companionii săi, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat mai târziu, în istoria esenţială a devenirii culturii noastre: nici principii programatice rigide, nici limitări tematice sau de formulă estetică, totul în avantajul unei autentice creativităţi stimulate de o libertate totală, cum o şi dovedesc roadele (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu, pentru a rămâne doar la literatură). Domnea la Junimea o singură cerinţă: să fie artă literară (nu “artă pentru artă”, atribuită fals de propaganda “culturală” comunistă, deranjată de “autonomia esteticului”, moştenire vitală, maioresciană, şi deloc confundabilă cu clişeul “artei pentru artă”). Deviza Societăţii (nu “slo