Eu si oul Kinder avem o legatura speciala de foarte mult timp. Eu fac parte din generatia care, imediat dupa revolutie s-a bucurat ca de mana cereasca de Bonibon, Jelibon, Tropikana, Kukuruku si mai ales de OUALE KINDER. Pentru mine si 90% din copiii de la vremea aia, oul kinder reprezenta bucuria absoluta! Nu era “ceva dulce” era o aventura! Unu la mana ca iubeam ciocolata, care era si este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune, are un “je ne sais qua” care o face asa… mega cool! Doi la mana, dadeam de cutiuta din oul kinder, care nu se arunca niciodata, pentru ca avea multe scopuri utile. Intr-o vreme strangeam toate cutiile la scoala si la ora de lucru manual am facut un robot din cutiutele de ou kinder. Si apoi venea marea bucurie: surpriza! Nimic nu era mai palpitant in mintea mea de 8 ani decat sa asamblez surpriza.

Fata de restul dulciurilor de pe piata, care aveau ambajale ieftine si uratele, oul Kinder era si este perfect, cap coada. In capsula gaseai nu doar o surpriza, dar si instructiunile, scrise sau desenate frumos, pe o hartiuta lucioasa, de cea mai buna calitate. Suprizele erau fie de asamblat, care imi placeau cel mai mult, fie de colectie si da, pana in ziua de azi mai am undeva pe la bunici cele doua colectii preferate de surprize, cea cu crocodilii studiosi si cea cu testoasele in vacanta

Luca este si el mare fan ou Kinder si avem o punga imensa cu surprize cu tot cu instructiuni si din cand in cand le scoatem pe toate, le dezasamblam si le asamblam la loc. Daca il sun, de oriunde sunt si il intreb ce sa ii aduc, imi raspunde, invariabil, ou Kinder. Acum 7 ani, cand sotul meu a plecat prima data de acasa pentru o perioada mai lunga si m-a intrebat ce sa imi aduca, i-am spus “Kinder de toate felurile!”. Da, la noi acasa, tot ce inseamna Kinder e la loc de cinste.

Si mai am o poveste legata de Kinder…