Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verdi şi baroc la Sala Radio

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Continuă preocupările managementului Orchestrelor şi Corurilor Radio pentru concertele lirice. Într-o diversitate de stiluri care face bine.

Recent, Anul Verdi a fost celebrat printr-o gală în care patru voci tinere, alăturate ansamblurilor casei, au derulat pagini celebre din creaţia „lebedei de la Busseto”. După aproape două săptămâni, vocalitatea barocă a învăluit sala din str. General Berthelot, viitorul anunţă deja tradiţionalul concert din preajma Crăciunului sub genericul „Cele trei dive”, după care prima lună a Noului An 2014 pregăteşte aniversarea unui secol şi jumătate de la naşterea lui Richard Strauss printr-un proiect grandios, opera „Ariadna la Naxos”.

Verdi fără bariton

Teodora Gheorghiu, solistă a Operei de Stat din Viena, a devenit în ultima vreme o prezenţă obişnuită la Sala Radio, un „challenge” pentru Opera Naţională Bucureşti. Din câte s-a publicat, soprana a încântat şi spectatorii clujeni, de curând, în „Rigoletto”, titlu din care în Gala Verdi a interpretat aria „Caro nome” şi duetul cu Ducele de Mantua, în compania tenorului Teodor Ilincăi.

Teodora Gheorghiu are un glas cristalin prin care sensibilitatea Gildei este bine conturată. Ţesăturile sonore acute o servesc, chiar dacă pentru trilul vocalizat din finalul ariei alege o variantă mai comodă, depărtată de tradiţia pe care, totuşi, o respectă în duetul încheiat cu spectaculosul contra-Re bemol, la unison cu tenorul, o performanţă pentru acesta. Teodorei Gheorghiu îi sunt la îndemână fineţea expresiei şi pianissimele, bine probate prin aria Nannettei din „Falstaff”.

Revenind la Teodor Ilincăi, trebuie afirmat cu putere că tânărul tenor este un campion al acutelor sigure, viguroase, strălucitoare, penetrante, glorioase, emise cu uşurinţă, încoronare a unei voci frumoase, extinse şi omogene pe ambitus. Sunt calităţi care l-au propulsat pe scene mari şi pot să îl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 4 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 4 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 2 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Boxerul mexican Julio César Chávez Jr., arestat de ICE în vederea expulzării din SUA, potrivit oficialilor federali

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Celebrul boxer mexican Julio César Chávez Jr. a fost arestat pentru intrarea ilegală în Statele Unite şi va fi expulzat în Mexic, unde se confruntă cu acuzaţii de criminalitate organizată, au declara

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Trump obține o victorie legislativă majoră: Congresul a adoptat „marea și frumoasa lege” de reducere a cheltuielilor și impozitelor publice

HotNews acum 3 ore
Pachetul de reduceri de taxe propus de președintele Donald Trump a trecut joi de ultimul obstacol în Congresul american, după ce Camera Reprezentanților, controlată de republicani, a aprobat la limită proiectul legislativ și l-a trimis spre promulga

Rezultate Evaluarea Națională 2025. Județele cu cele mai mici medii

HotNews acum 13 ore
Rezultate Evaluare Națională. În timp Bucureștiul a avut cel mai ridicat procentaj al mediilor mai mari decât 5, de 94,0%, Călărașiul a obținut cel mai scăzut procentaj, de 70,6%, potrivit unei statistici prezentate de Ministerul Educației. Potrivit

Vremea

București
acum

24°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/38°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

18°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
lun.

18°/36°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/39°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°