Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Nu cred că va exista un candidat unic al dreptei, nimeni nu-l vrea

Publicat in rfi, joi 7 noiembrie 2013 ·

Discuţiile privind unificarea dreptei vor avea loc probabil doar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Iată ce spune la RFI europarlamentarul Cristian Preda. El se aşteaptă să apară patru-cinci candidaţi ai dreptei pentru Cotroceni.

Cristian Preda crede că nu va exista un singur candidat al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014: "Eu cred că vor fi patru, dacă nu chiar cinci. Lucrurile se vor tranşa în al doilea tur, pentru că noi avem şi o Constituţie care obligă la un anumit comportament, pentru că nu poţi câştiga din turul întâi, dacă nu faci jumătate plus unu din totalul membrilor înscrişi, adică 9,5 milioane de voturi aproape. Deci foarte probabil că la fel ca şi la alegerile din '92 încoace, se va câştiga în al doilea tur".

Întrebat dacă personal crede că nu va exista un candidat unic al dreptei, eurodeputatul a răspuns: "Nu, nimeni nu-l vrea. Faptul că se anunţă bune intenţii nu e echivalent cu acceptarea realităţii. Asta e un soi de reverie puţin bolnavă, aş spune, pentru că suntem într-o situaţie în care aşteptăm să vedem dacă partidul cel mai important (PSD-n.r.) va introduce un candidat în cursă, dacă testul europarlamentarelor va fi trecut de toate partidele care au ambiţia de a susţine un candidat şi aşa mai departe. Cred că nu trebuie să aşezăm căruţa înaintea boilor şi mi se pare mai important să căutăm acel proiect care să inspire, decât să manipulăm opinia, zicând că am fi generoşi şi că unul sau altul s-ar retrage la un moment dat în faţa unui sondaj. Bătălia va fi mult mai dură decât o prezintă unii dintre cei care îşi arată această generozitate, dar care în fapt sunt intoleranţi şi nu gândesc în termenii unui interes public, ci în termenii unui interes partizan foarte mărunt. Mă refer aici în primul rând la PDL, din păcate".

Cristian Preda crede că discuţiile privind unificarea

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 48 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 50 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°