Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMBASADORUL BRITANIC: Reforma sistemului judiciar și combaterea corupției prin MCV, fundamentale pentru ROMÂNIA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 noiembrie 2013 ·

România are nevoie să se asigure că este echipată cu toate instrumentele legale necesare, inclusiv sisteme de a confisca averile ilicite, declară ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris. Sursa: www.gov.uk

Într-un discurs susținut la Universitatea A. I. Cuza din Iași, ambasadorul britanic Martin Harris a vorbit despre viziunea britanică asupra reformei în justiție din Romania.

El a amintit că legislația românească a fost consolidată și actualizată în patru noi coduri, care vor transforma aplicarea dreptului civil și penal, pentru „a face sistemul de justiție mai previzibil, mai eficient și mai ușor de accesat”.

Punerea în aplicare a acestor coduri va fi vitală, mai ales cu privire la menținerea progresului în ceea ce priveste solutionarea cazurilor de coruptie la nivel înalt.

Recenta adoptare a legislației care permite confiscarea extinsă este un pas pozitiv pentru România și este în consens cu conceptul european de “follow the money”, a precizat diplomatul britanic.

„Pe parcursul celor trei ani ai mandatului meu, a fost o perioadă critică pentru consolidarea statului de drept în România - atunci când înființarea sa a fost consolidată cu noi coduri, iar instituțiile sale s-au bucurat de o nouă încredere. Mi-ar plăcea să cred că Marea Britanie a fost printre susținătorii puternici și neobosiți în apărarea și consolidarea acestuia”, explică Martin Harris.

Diplomatul a menționat că una dintre principalele concentrări de efort din România este de a reforma sistemul judiciar și combaterea corupției prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare al UE.

„Eu văd această reformă ca fiind fundamentală pentru toate celelalte arii, din moment ce pune bazele pentru o economie de succes și funcționarea eficientă a statului. A fost înregistrat un progres bun în ultimele luni, în special adoptarea de legislație nouă si p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 12 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum o ora
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°