Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceahlăul, amical cu „fratii“ de la Tiraspol

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 7 noiembrie 2013 ·

Ceahlăul va disputa un nou meci amical international. Conducerea clubului a perfectat o partidă de verificare în compania moldovenilor de la FC Tiraspol. Confruntarea va avea loc în ziua de sîmbătă, 16 noiembrie, cel mai probabil de la ora 15:00. „Acest din urmă detaliu va fi stabilit cu cei de la Tiraspol săptămîna viitoare, însă 99% ora 15:00 va fi a startului meciului amical respectiv“, a declarat Ioan Mironas, director sportiv la FC Ceahlăul. Perfectarea partidei a început încă din perioada în care se discuta în România că jocurile etapei a XIV-a ar bine să se amîne pentru a permite nationalei să se pregătească pentru barajul de calificare la Camionatul Mondial din Brazilia cu Grecia. După ce federalii au realizat că lucrurile nu sînt chiar simple în ceea ce priveste reprogramarea a nouă meciuri din etapa amintită s-a revenit asupra ideii si numai meciul Steaua - U Cluj s-a amînat pentru o dată ce va fi anuntată ulterior. Cei de la Ceahlăul apucaseră însă să ajungă la un numitor comun cu omologii de la FC Tiraspol pentru amicalul anuntat, iar moldovenii au început demersurile pentru procurarea vizelor de intrare în România. În aceste conditii, ar fi fost total neprofesionist din partea galben-negrilor să anuleze partida, asa că jocul se va disputa. Vasile Miriută priveste aceste meci ca pe unul util. „Ne va mentine în ritmul de competitie. Făcusem un alt program pentru perioada asta, dar dacă jucăm meciul de la Botosani totul s-a schimbat“, a declarat Miriută. FC Tiraspol este pe locul 3 al clasamentului Diviziei A din Republica Moldova, la egalitate de puncte, 28, cu FC Cosulteni. Ambele au cîte 27 de goluri marcate, dar adversarii celor din Tiraspol sînt pe locul secund datorită apărării, care a încasat două goluri mai putine pînă acum. Pînă la jocul de FC Tiraspol, Ceahlăul are un duel foarte important în campionat, în deplasare la FC Botosani. De mentonat est

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°